Noutati - Intrebari frecvente - Glosar HIV - Adrese utile - Forum - Legaturi virtuale - Contact
 
Informatii despre HIV/SIDA  
Cine sunt HIV si SIDA?
File de istorie
Despre origini
HIV / SIDA in cifre
Cum se transmite virusul?
Cand ma expun riscului de infectare?
Cum nu se transmite?
Cum evolueaza Infectia cu HIV
Exista tratament...?
Se poate preveni
Exista precautii... universale
... si reguli, destul de generale, de educatie

Interactiv  
Testati-va cunostintele

Organizatii
nationale / internationale
 
Compartimentul pentru monitorizarea si evaluarea infectiei HIV/SIDA in Romania

Programul Natiunilor Unite pentru SIDA

Fondul Global de Combatere a HIV/SIDA, Tuberculozei si Malariei.

Unitatea de Management a proiectului Fondului Global si Bancii Mondiale (UMP) în România
Informatii despre HIV/SIDA - Evolutia infectiei

Evolutia naturala a infectiei cu HIV se desfasoara în mai multe stadii. Fiecare din aceste stadii este caracterizat de aparitia unor semne si simptome specifice, de numarul acestora, de evolutia imunitatii si a virusului (ce se stabilesc prin investigatii de laborator). Astfel, la copii stadiile infectiei sunt: asimptomatic (N), cu simptome minore (categoria A), cu simptome moderate (categoria B) si boala severa (categoria C). Practic stadiul C înseamna boala SIDA. La adulti infectia cu virusul HIV are urmatoarele stadii: A (asimptomatica), B (simptomatica), C (stadiul SIDA).

Semne si simptome

Dupa infectarea cu HIV exista o reactie individuala fata de acesta. Reactia organismului difera de la o persoana la alta în functie de cantitatea de virus patrunsa în organism, virulenta acestuia si rezistenta naturala a persoanei infectate. Initial, semnele infectiei HIV pot lipsi sau sunt adesea nespecifice.

La aproximativ 1-5 saptamâni dupa contactul cu virusul HIV si infectarea organismului, în 50% din cazuri, apar unele semne de boala, dar acestea sunt nespecifice si se pot confunda usor cu simptomele unei gripe. Semnele initiale dispar dupa cel mult o luna. Aceasta etapa este cunoscuta sub numele de "primoinfectie".

Dupa disparitia semnelor "primoinfectiei" exista o perioada îndelungata de timp în care infectia este asimptomatica. Aceasta perioada variaza între 2 si peste 10 ani. În toata aceasta perioada persoana arata si se simte foarte bine, dar poate transmite virusul. Pe fondul multiplicarii virale si a scaderii imunitatii organismului apar apoi semnele si simptomele specifice. Acestea pot fi:

Adenopatiile înseamna marirea în volum a ganglionilor si persistenta acestei mariri câteva luni, fara identificarea unor alte cauze. Adenopatiile pot apare în diferite stadii ale infectiei si pot determina unele complicatii ce necesita tratamente îndelungate sau chiar interventii chirurgicale. De asemenea, ganglionii pot dispare pur si simplu, iar acest lucru poate sau nu sa semnifice o ameliorare a bolii.

Manifestari respiratorii datorate infectiilor cu diferite bacterii, virusuri sau ciuperci (pmneumonii recurente, TBC, etc.). Acestea sunt printre cele mai frecvente si grave suferinte ale persoanelor infectate cu HIV.

Manifestari digestive sunt cel mai frecvent traduse prin diaree cronica care duce la scaderea în greutate pâna la situatia extrema de casexie. De cele mai multe ori ea este urmarea unor parazitoze, a unor infectii virale sau bacteriene de la nivelul tubului digestiv. Cea mai frecventa afectiune este stomatita micotica (depozite albicioase la nivelul cavitatii bucale si a stomacului). Alte manifestari pot fi: varsaturile, disfagia, anorexia, durerile abdominale, scaderea în greutate. De asemenea, pot exista atingeri hepato-biliare, esofagiene si altele.

Manifestarile cutanate sunt foarte variate si pot fi cauzate de infectia cu diferite virusuri, paraziti sau ciuperci ce dau manifestari diverse cum ar fi: piele uscata, herpes zoster, diferite eruptii) .

Manifestarile neurologice (ale sistemului nervos) pot aparea în toate stadiile infectiei cu HIV si sunt destul de frecvent întâlnite. Afectiunile ce pot aparea la acest nivel sunt: meningite, neuropatii, accidente vasculare cerebrale, tumori, diferite infectii oportuniste (ex. toxoplasmoza). Acestea au o gama larga de simptome: dureri de cap, paralizii, tulburari de comportament, tulburari ale functiilor cognitive, degradari motorii si ale limbajului etc. În fazele avansate ale bolii apare encefalopatia HIV, care reprezinta complicatia neurologica cea mai de temut în infectia cu HIV. Encefalopatia apare datorita actiunii directe a virusului asupra sistemului nervos si are o evolutie gradata, dar progresiva, cu scaderea functiilor motorii, cognitive si comportamentale, pâna la deces. De asemenea, în cursul infectiei cu HIV, apar tulburari psihice care fie se asociaza cu leziunile cerebrale, fie sunt date de dificultatile de acceptare a bolii sau de adaptare la problemele implicate de aceasta.

Tumorile pot avea diverse localizari în organism. Unul din cancerele caracteristice în infectia HIV este sarcomul Kaposi ce se dezvolta la nivelul pielii, dar si în alte zone ale corpului, în fazele înaintate de boala. Mai frecvente sunt, de asemenea, si limfoamele - cancere ale sistemului limfatic, ce pot avea localizari diverse .

Tulburarile de crestere si dezvoltare apar frecvent la copiii infectati cu HIV. Acestea se refera, în special, la dezvoltarea staturo-ponderala datorata disfunctiilor endocrine sau evolutiei infectiei cu HIV.

În faza de boala SIDA, organismul este afectat pe mai multe planuri pe fondul ineficientei sistemului imunitar, simptomatologia fiind complexa si diferita de la un individ la altul.

Factorii care influenteaza negativ, adica grabesc evolutia infectiei HIV spre faza SIDA sunt:

  • rezistenta individuala scazuta,
  • nutritia precara a individului,
  • stresul.

În absenta unui tratament, evolutia de la infectare pâna la aparitia bolii SIDA este în general între 5-10 ani. Durata supravietuirii, dupa instalarea bolii SIDA variaza între 9 luni si 2 ani. Aceasta perioada poate fi mult prelungita în conditiile unui tratament adecvat si sustinut cu medicamente antiretrovirale.

Aparitia manifestarilor de boala anterior mentionate nu arata si viteza evolutiei. Exista situatii în care, desi exista simptomele anterior amintite, boala are o evolutie lenta si exista situatii contrare, fara semne, care sunt însotite însa de un deficit imunitar sever si evolutii defavorabile.

O persoana afectata de HIV/SIDA poate avea o viata normala, mai ales daca sistemul sau imunitar este înca în stare buna. Daca sistemul imunitar cedeaza, apar riscuri legate de evolutia infectiei.

  Resurse pentru profesionisti
 
"Informare si sensibilizare in problematica HIV/SIDA. - . Manual pentru uz didactic"

"Informare si sensibilizare in problematica HIV/SIDA.. - Ghid pentru serviciile de asistenta sociala "

  Sondaj
Crezi ca stii suficient de multe despre HIV/SIDA?
DA NU


Partenerii nostri:


Fundatia Romanian Children's Appeal

Guvernul Republicii Irlanda, Departamentul Development Cooperation Ireland